Am gasit un link foarte interesant sper sa va placa DESENATORII

5/29/07

Un veteran al artei fotografice sucevene:

Un veteran al artei fotografice sucevene:
Dimitrie Balint, un cronicar în imagini al urbei

Dimitrie Balint

Suceava la sfîrşitul anilor ’ 60
În galeria personajelor reprezentative pentru o serie de bresle şi categorii profesionale, unele deja demult uitate sau dispărute, altele pe cale de dispariţie sau revoluţionar transformate spre a corespunde cerinţelor şi nivelului de civilizaţie din cel de-al III-lea mileniu, galerie în care-am conturat pîn-acum cîteva chipuri precum cel al ultimului făuritor de clopote din perimetrul bucovinean, al hingherului, al birjarului, al celui mai vîrstnic hornar sucevean sau al celui care-a purtat blazonul celui din urmă pălărier al urbei, se înscrie şi DIMITRIE BALINT, cel care este astăzi decanul de vîrstă, neostenit şi activ, al fotografilor suceveni.

De la ucenic “fără plată”, la “patron de atelier”

Din cei 166 de ani cîţi au trecut de la data de 19 august 1839, considerată ca data oficială a aparaţiei fotografiei odată cu recunoaşterea metodei de imortalizare a imaginilor descoperită de J.P Niepce şi L.J.M. Daguerre, Dimitrie Balint se află de peste 6 decenii în breasla fotografilor din România. Născut în anul 1930 în comuna Şcheia, în apropierea Sucevei, a avut prilejul, de mic copil, să fie în preajma unui profesionist. Un “unchieş” de-al său, Constantin Răileanu, care era fotograf la Cernăuţi, s-a refugiat în anul 1940 din Nordul Bucovinei, din calea forţelor de invazie sovietice, şi şi-a deschis un atelier particular la Suceava. După absolvirea a 6 clase primare, Dimitrie Balint a intrat ca ucenic “fără plată” (“ca să-l ajut şi ca să m-ajute”, cum mi-a spus el) să înveţe meserie în atelierul fotografic situat în centrul oraşului, în apropierea Străzii Birjarilor. Acolo, unde unchieşul mai avea angajată o lucrătoare, a prins “gust şi dragoste pentru fotografie”. Era perioada în care cel de-al doilea război mondial se rostogolea peste lume marcînd cu tragism şi cu intensităţi diferite oameni şi destine. În anul 1944, Constantin Răileanu se refugia şi din Suceava, pentru a doua oară din calea ruşilor, îndreptîndu-se împreună cu nepotul şi ucenicul său spre sudul ţării. Şi-a redeschis atelierul fotografic tocmai la Slatina, în judeţul Olt, unde Dimitrie s-a înscris să urmeze şi cursurile şcolii profesionale. Din perioada petrecută la Slatina păstrează vie o amintire amuzantă, din vremea cînd fotografia se lucra încă pe plăci de sticlă, cînd, trimis să pună plăcile în apă afară într-o tavă, a uitat de ele şi a plecat la joacă cu mingea, iar raţele, care umblau slobode prin ogradă, au venit şi au ciugulit gelatina stîrnind supărarea unchieşului-patron, care i-a tras o chelfăneală pentru că s-au distrus cleşeele. După cca. 3 ani petrecuţi la Slatina, Dimitrie Balint s-a reîntors în urbea Sucevei, unde şi-a terminat şcoala, dar şi ucenicia ca fotograf la atelierul particular al lui Elbling Moritz, situat sub bolta de lîngă librăria lui Bucur Orendovici. Erau vremuri grele după război, a urmat foametea din anul 1947 şi apoi a plecat să-şi satisfacă stagiul militar într-o unitate de apărare antiaeriană din Ploieşti. Cînd s-a reîntors a trebuit să se apuce din nou de meserie. Existau cîteva ateliere fotografice pe atunci în Suceava, unul era cel din centru, al lui Ungariş, altul, al lui Pânzaru, se afla pe strada Cetăţii, dar cel recunoscut ca fiind cel mai bun aparţinea surorilor Pleşciuc. Acolo a lucrat şi a învăţat să retuşeze fotografii. “Eu sînt retuşer de meserie”, spune şi acum Dimitrie Balint cu mîndrie. Retuşarea presupunea un lucru migălos, intervenţia cu creionul negru sau cu tuş pe fotografie, pentru conturarea mai bună a imaginii. Încrezător în forţele sale şi stăpîn de-acum pe meserie şi-a deschis, în anul 1953, propriul atelier fotografic, amplasat tot sub o boltă, din aşa numita “Piaţă a untului”, perimetru situat central, cu deschidere radială atît către strada principală (Strada Mare), cît şi către străzile Armaşului şi Meseriaşilor. Şi-a angajat şi o lucrătoare, pe Mina Macariciuc şi, timp de doi ani, a fost “patron de atelier”.

Puţini suceveni deţineau aparate de fotografiat personale şi toată lumea apela la serviciile fotografilor profesionişti

La 15 martie 1955 a intrat ca membru în Cooperaţia Meşteşugărească şi a devenit şef de unitate la atelierul deschis în imobilul în care a funcţionat pe vremuri vestitul şi elegantul Hotel Langher. Era foarte mult de lucru în anii aceia. Puţini suceveni deţineau aparate de fotografiat personale şi toată lumea apela la serviciile fotografilor profesionişti, fie că veneau să-şi facă poze la atelier sau îi chemau să surprindă imagini de la diverse evenimente (nunţi, botezuri, înmormîntări, revelioane, baluri, spectacole, întreceri sportive, promoţii de absolvenţi…). “Şi în perioada războiului se făceau foarte multe fotografii”, îşi aminteşte Dimitrie Balint. “Cei care plecau pe front se fotografiau împreună cu familia, tinerii în uniformă îşi făceau poze cu camarazii sau cu prietenele lor…”. Ca şef de unitate Dimitrie Balint a avut la rîndul său mai mulţi ucenici pe care i-a instruit în tehnica retuşării. Alături de doi dintre aceştia, Dori Maierean şi Rodica Ududec, lucrează şi astăzi. Îşi aminteşte o serie de lucruri hazlii precum cel în care, unul dintre lucrătorii săi, plecat să execute o comandă în afara atelierului la o înmormîntare, “a ciocnit mai mult decît trebuie de sufletul mortului” şi a venit cu imagini neclare. “Am developat filmul - povesteşte Dimitrie Balint - şi am văzut că nu puteam scoate nici o fotografie bună pentru că imaginile erau mişcate. Cînd l-am întrebat ce s-a petrecut el mi-a răspuns că…<>”. “O nuntă - a adăugat el - o mai poţi repeta, s-a mai întîmplat. Odată, cineva mi-a deschis din greşeală cutia aparatului şi s-a voalat filmul, aşa că am fost nevoit să fac alte fotografii, dar un mort odată îngropat, cum să-l mai fotografiezi?”.

“N-am ştiut să mă îmbogăţesc”

În atelierul în care lucrează, Dimitrie Balint continuă să facă şi astăzi fotografii alb-negru cu acelaşi aparat cu burduf (fabricat de firma Meyer Optik din Gorliz, cel mai important centru industrial din Silezia Germană) cu care, în urmă cu cca. patru decenii, au fost dotate doar cîteva ateliere foto din ţară, cele care au obţinut rezultatele cele mai bune la concursurile profesionale. A participat prin UCECOM la nenumărate concursuri interne şi internaţionale organizate atît la Bucureşti, cît şi în alte capitale europene (Budapesta, Praga Varşovia, Berlin) şi a obţinut Premiul I la concursurile organizate în Ungaria şi în Germania. La începutul anilor ’70 s-a numărat printre cei cîţiva fotografi români care-au plecat în Germania de Est la cursuri de specializare pentru fotocolor, fiind unul dintre primii fotografi profesionişti care-au realizat imagini color la Suceava. Se lucrau manual la vremea aceea, iar soluţiile utilizate pentru developare erau foarte toxice şi periculoase. Dimitrie Balint a rămas însă un adept al fotografiei alb-negru, continuînd să realizeze imagini atent retuşate. Printre cei care i-au pozat s-au aflat şi membrii Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu”, unde a cunoscut-o şi pe cea care i-a devenit apoi soţie şi alături de care a cîntat în corul ansamblului vreme de 12 ani. Compozitorul şi dirijorul Grigore Macovei, dansatori şi solişti precum Dragoş Luncan, Traian Straton, Viorel Vatamaniuc, Ioan Lionte, Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa şi mulţi, mulţi alţii, şi-au păstrat chipul în fotografiile făcute de el. I-a plăcut să surprindă chipuri de oameni şi locuri din Bucovina. A făcut numeroase campanii pe teren împreună cu muzeografa Stroescu pentru a culege din satele Bucovinei imagini care-au constituit apoi exponate pentru toate muzeele etnografice din judeţ. A fotografiat de-a lungul anilor oraşele judeţului, îndeosebi Suceava căreia i-a imortalizat astfel etapele evoluţiei sale urbane. Case, străzi, zone întregi care-au dispărut prin demolare au rămas pe peliculă, martor al vremurilor trecute. Mii de clişee şi fotografii catalogate, grupate şi ordonate sînt păstrate (“pe căprării”, cum spune el) în plicuri, mape, albume şi cutii. Dintre acestea, cele mai dragi din colecţie îi sînt imaginile cu ţărani îmbrăcaţi în costum popular, cele cu biserici şi cu monumente istorice şi cele cu secvenţe din oraşul vechi, dinaintea campaniei de demolare din anii ’60. A realizat zeci de mii de fotografii de la dimensiunile cele mai reduse (2 / 3 cm), la cele mai mari (de peste un metru), sau pînă la imagini compuse din mai multe cadre, care ocupau un întreg perete. Dimitrie Balint iubeşte fotografia clasică şi este mai puţin atras de tehnica digitală. La jumătatea lunii septembrie a împlinit vîrsta de 75 de ani, dar continuă să lucreze. “N-am fumat, n-am fost un băutor, n-am luat o pastilă în viaţa mea, mi-era şi frică de injecţie”, mărturiseşte el. “Am muncit toată viaţa şi nu m-am ales decît cu o nevastă, un apartament şi cu o maşină. N-am ştiut să mă îmbogăţesc. Dar bucuria cea mare a vieţii mele este Rodica, fata mea care

Vechea fierărie a lui Manolovici
este inginer, şi cele două nepoate, care sînt studente”.

Un album “Oameni şi locuri din Bucovina - O lume care încă mai există” şi o expoziţie cu imagini comparative, Suceava de ieri şi de azi

Dimitrie Balint are în continuare planuri şi preocupări serioase. Complexul Muzeal Bucovina, care a realizat o expoziţie cu o selecţie din lucrările sale aflate în patrimoniul etnografic (expoziţie care, sub genericul “Oameni şi locuri din Bucovina - O lume care încă mai există”, a fost prezentată, toamna trecută, atît la Suceava, cît şi la Cernăuţi), şi-a propus editarea unui album cu acest valoros material documentar. Dimitrie Balint doreşte însă să realizeze o expoziţie în care Suceava să fie prezentată, în imagini alb-negru, prin expunerea unor secvenţe comparative cu diverse imobile, străzi sau zone ale oraşului, care au fost imortalizate de el de-a lungul timpului. Suceava, cu oamenii şi locurile ei, aşa cum a fost ea văzută şi fotografiată de Dimitrie Balint, un cronicar în imagini al urbei.

No comments: